Diatribe

...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Month: June 2020

X. Despre cei care urmăresc o funcție superioară în Roma

By

On 29/06/2020

In Cartea I

    Dacă în munca noastră, am fi la fel de harnici și serioși precum sunt bătrânii din Roma în preocupările lor, poate am reuși și noi să realizăm ceva. Am o cunoştință, un om mai în vârstă decât mine, care acum este supraveghetor al comerțului cu cereale în Roma. Trecând pe aici, pe când se întorcea înapoi din exil, mi-a povestit viața sa de până atunci și mi-a împărtășit planurile sale pentru viitor, spunând că tot ceea ce-l interesează este să-și petreacă restul vieții în pace şi liniște. “Deoarece puțin timp mi-a mai rămas” spunea el însuși.

    “Nu o să faci asta,” i-am spus, “căci imediat ce o să te apropii de Roma o să uiți tot ceea ce ți-ai promis. Iar dacă ți se va oferi șansa să fii admis în palatul imperial, o să mulțumești zeilor și o să te avânți cu energie către lucrurile pe care acuma spui că vrei să le lași în urmă.”

    “Epictet,” mi-a răspuns el, “dacă mă vei găsi că pun un singur picior în palat, poți să crezi despre mine ce vrei.”

    Ei bine, ce credeți că a făcut? Chiar înainte să ajungă la Roma, imediat ce a primit o scrisoare de la Cezar, a uitat toate hotărârile luate și de atunci adună îndatoriri și afaceri una după alta. Mi-ar face plăcere să fiu acuma lângă el, să-i aduc aminte de lucrurile care le-a spus când a trecut pe aici și să adaug “Uite că sunt un profet mai bun decât tine!”

    Încerc eu să spun că este în natura omului să nu se preocupe de nimic? În niciun caz! Atunci ce ne împiedică pe noi să fim activi? Eu, de exemplu, imediat ce încep ziua mă gandesc la ce lecții îmi propun să citesc astăzi cu elevii mei; dar apoi îmi spun “Ce-mi pasă mie ce lecție voi discuta cu cutare elev? Mai întâi să mai dorm puțin.” 

    Și totuși cum se compară afacerile lor cu ale noastre? Dacă urmărești cu ce se ocupă ei o să observi diferența. Toată ziua discută, deliberează și negociază pentru un sac de cereale, un pogon de pământ sau alte asemenea lucruri. Este oare același lucru să primești o cerere care spune “Te rog să-mi aprobi un export de grâne” sau una care spune “Te rog sa înveți de la Chrysippus cum este lumea administrată şi care este poziția pe care creaturile raționale o au în lume; și să descoperi cine ești şi care este pentru tine natura binelui şi a răului.” Sunt aceste preocupări asemenea? Necesită ambele aceeași atenție? Este la fel de rușinos să o neglijezi pe una sau pe cealaltă?

    Și totuși, care este concluzia mea? Că noi, bătrânii, suntem indolenți și leneși? Nu, mai degrabă voi tinerii sunteți așa. Căci noi, bătrânii, când vedem tineri jucându-se și distrându-se, degrabă vrem să ne alăturăm jocului lor. Iar eu, dacă v-aş vedea dornici să vă aplecați asupra studiului, cu atât mai mult aş fi şi eu dornic să mă implic în preocupările voastre serioase.

IX. La ce concluzii putem ajunge din faptul că suntem înrudiți cu Zeul

By

On 22/06/2020

In Cartea I

    Dacă ceea ce spun filosofii despre înrudirea omului cu Zeul este adevărat, există un singur răspuns la întrebarea “Care este țara ta?” Niciodată să nu răspunzi că ești atenian sau corintian, ci, la fel ca și Socrate, să răspunzi că ești cetățean al lumii. Căci de ce să răspunzi că ești atenian când poți răspunde că aparții acelui ungher în care micul tău corp a fost azvârlit în lumea aceasta? Te numești atenian sau corintian după acea regiune suverană care include nu numai acel mic ungher în care te-ai născut sau numai casa și familia ta, cât și locul de unde se trag strămoșii tăi. Când un om înțelege modul în care este lumea cârmuită, constată că nu există obște mai mare și mai atotcuprinzătoare decât aceea care include atât Zeul cât și oamenii; și mai constată că Zeul este la originea tuturor lucrurilor care se nasc și cresc pe pământ, și a ființelor raționale în special, căci acestea sunt prin natura lor în comuniune cu Zeul, unite cu El prin intermediul rațiunii. De ce un om care a ajuns la aceste concluzii nu s-ar identifica ca cetățean al lumii și fiu al Zeului? De ce ar trebui el să se teamă de lucrurile care se întâmplă între oameni? Dacă înrudirea cu Cezar sau cu o altă persoană puternică în Roma este de ajuns pentru un om să trăiască în siguranță, deasupra de dispreț și liber de frică; atunci faptul că Zeul ne este părinte nu ar trebui să ne elibereze de durere și frică?

    Un om poate întreba “De unde să găsesc pâine să mănânc, dacă eu nu am nimic?”

    Dar sclavii fugari, ei pe ce se bazează când își părăsesc stăpânii? Au ei pământuri, servitori sau argintărie? Nu au nimic decât pe ei însuși și cu toate acestea se descurcă să mănânce. Oare acela dintre noi care este filosof ar trebui să-și pună încrederea în alții în călătoriile sale, în loc să se îngrijească singur de nevoile sale? Să fie inferior animalelor iraționale și mai laș decât ele? Căci acestea se descurcă singure, nu le lipsesc nici hrana, nici un mod de viață adecvat, în armonie cu natura lor.  

    Cred că menirea acestui bătrân care șade acum în fața voastră nu este să vă convingă să nu aveți gânduri joase și ignobile cu privire la voi înșivă, ci mai degrabă să împiedice tinerii care – descoperind că sunt înrudiți cu zeii și văzând aceste lucruri care ne înlănțuie, precum trupul, posesiunile și altele necesare în viață – ar vrea să se elibereze de acestea ca și cum ar fi niște poveri dureroase și intolerabile, și să se întoarcă la zei. În acest caz este datoria învățătorului si instructorului să-i întoarcă înapoi de la astfel de gânduri, dacă este cu adevărat un învățător. Puteți veni la mine să-mi spuneți “Epictet, nu mai putem îndura să fim legați de acest biet trup care cere hrană, apă, odihnă sau curățenie și din cauza căruia trebuie să ne supunem dorințelor altora. Nu am învățat noi că aceste lucruri ne sunt indiferente și că moartea nu este ceva rău? Nu suntem noi înrudiți cu Zeul și nu ne tragem de la El? Permite-ne să ne întoarcem în locul de unde am venit, permite-ne să fim eliberați de aceste lanțuri care ne leaga şi ne îngreunează. Aici sunt hoți, tâlhari, curți de judecată și cei pe care-i numim tirani, care datorită acestui trup și posesiunilor sale au o anume putere asupra noastră. Lasă-ne să le arătăm că nu au nicio putere asupra altor oameni.” În acest caz aş răspunde “Prieteni, așteptați Zeul! Atunci când El dă semnalul și te eliberează din post, atunci să te întorci la El. Până atunci, îndură să rămâi acolo unde El te-a pus. Scurt este timpul în care trăiești aici și ușor de îndurat pentru cei care gândesc astfel: ‘Ce tiran, ce hoț, ce curte de judecată par formidabile celui care consideră trupul și posesiunile acestuia doar niște lucruri fără valoare?’ Așteaptă așadar și nu pleca dintre noi fără motiv.”

    Asemenea lucruri ar trebui discutate de învățător cu tinerii înzestrați. În schimb, învățătorul vostru este doar un corp fără de viață și voi sunteți la fel. Căci după ce v-ați ghiftuit bine astăzi, stați și vă lamentați dacă mâine veți avea sau nu ce mânca. Sclavule, dacă vei avea mâncare o să mănânci; dacă nu vei avea o să mori! Ce motiv ai să te plângi? Unde rămâne loc pentru lacrimi sau pentru linguşiri? De ce ar trebui un om să invidieze pe altul? De ce să-i admiri pe cei bogați și sus-puși, chiar și atunci când aceștia sunt puternici și iuți la mânie? Căci ce-ți pot face ei ție? Nu ne va păsa de lucrurile asupra cărora au ei putere, iar de lucrurile care ne interesează pe noi nu se pot ei atinge. Cine, vă întreb, poate fi stăpân asupra unui om care gândește astfel?

    Cum a abordat Socrate acest subiect? Precum un om care este convins de înrudirea sa cu zeii. Le-a spus judecătorilor săi “Dacă spuneți că mă lăsați liber cu condiția să nu mai discut despre lucrurile de care am discutat până acuma și să nu mai deranjez pe tineri sau bătrâni, vă răspund: Ar fi ridicol din partea voastră să credeți că, deși atunci când sunt așezat într-un post de către comandantul meu și instruit să-l apăr, prefer să mor de o mie de ori decât să-l abandonez, aş putea să abandonez locul și munca care mi-au fost hărăzite mie de către Zeu.” Aici vedeți un om care este cu adevărat înrudit cu zeii. Dar noi ne identificăm mai degrabă cu stomacul nostru, cu carnea noastră și cu dorințele noastre animalice; acestea ne sunt fricile și pasiunile; iar pe cei care ne pot ajuta în aceste lucruri îi linguşim și ne temem de ei în același timp.

    Într-o zi, un om mi-a cerut să scriu în numele lui o scrisoare către Roma. Este vorba de un om pe care lumea îl considera oropsit, deoarece odată deținuse funcții importante și fusese bogat, însă între timp pierduse totul și trăia printre noi. Am compus scrisoarea într-o manieră umilă. După ce a citit-o mi-a dat-o înapoi și a spus: “Ți-am cerut ajutorul, nu mila ta; nimic rău nu mi s-a întâmplat mie.”

    La fel, Musonius Rufus, ca să mă testeze obișnuia să spună “Stăpânul tău îți va face diverse greutăți”. Când i-am răspuns că acestea sunt lucruri obișnuite în afacerile oamenilor, a spus “Atunci de ce aş cere ceva de la stăpânul tău când pot obține totul de la tine?” Într-adevăr, este inutil și stupid pentru un om să primească din partea altuia ceea ce poate avea de la el însuși. Este normal ca eu, care pot cultiva de unul singur un spirit nobil și măreț, să aștept de la altcineva pământuri, bani sau poziție socială? În niciun caz, nu voi fi atât de ignorant cu privire la ceea ce este al meu. 

    Dar atunci când un om este umil și laş, pentru el cineva trebuie să scrie scrisori ca și cum le-ar scrie pentru un cadavru. Căci o asemenea persoană nu este decât un cadavru și un sextarius de sânge, și nimic altceva. Iar dacă ar fi mai mult, atunci ar realiza că niciun om nu are puterea de a-l face mizerabil pe celălalt.

VIII. Facultățile nu sunt sigure pentru cel neinstruit

By

On 15/06/2020

In Cartea I

    După cum este posibil ca unii termeni echivalenți să fie folosiți alternativ, la fel este posibil ca un silogism sau o entimemă* să fie prezentate în moduri diferite. Vezi următorul exemplu: “Ai împrumutat bani de la mine și nu i-ai inapoiat; deci îmi datorezi bani” sau “Nu ai împrumutat bani fără să-i inapoiezi; prin urmare nu îmi datorezi bani.” Filosoful, mai mult decât orice altă persoană, este omul potrivit pentru a trata asemenea argumente cu abilitate. Căci dacă entimema este un silogism incomplet, atunci este de la sine înțeles că o persoană antrenată în silogisme complete se poate descurca la fel de bine și cu cele incomplete.

    “Atunci de ce nu ne străduim să ne instruim în această manieră?” La momentul actual, deși nu ne-am devotat studiului logicii și nu suntem distrași de la studiul eticii – cel puțin nu de către mine – tot nu facem progrese către virtute. La ce ne putem aștepta dacă adăugăm și acest obiect de studiu celor cu care ne ocupăm deja? Nu numai că am avea mai puțin timp disponibil pentru alte lucruri mai importante, dar ar putea oferi unora o ocazie remarcabilă pentru îngâmfare și trufie. Căci logica și persuasiunea sunt abilități însemnate, în special pentru cineva care care s-a antrenat intens în folosința lor și care posedă pe deasupra și darul elocvenței. Iar orice facultate este periculoasă în mâinile celor slabi şi neinstruiți, încurajându-i să se exalte și să se umfle în pene. Cum poți convinge un tânăr care excelează în aceste abilități că nu ar trebui să devină dependent de ele, ci mai degrabă să facă ca acestea să depindă de el? Nu se va purta el în fața noastră semeț și infatuat, neîndurând în preajma sa niciun om care să-l admonesteze și să-i aducă aminte de cele pe care le neglijează?

    “Vrei să spui că dacă Platon a fost iscusit în logică, nu a mai fost filosof?”

    Și Hipocrate nu a fost medic? Doar știți cu toții cum vorbea Hipocrate. Oare se exprima așa elocvent datorită faptului că era medic? Atunci de ce amestecați calități care se regăsesc accidental în același om? Dacă Platon era chipeș și vânjos, ar trebui și eu să mă străduiesc să devin chipeș și vânjos, ca și cum acestea ar fi necesare pentru filosofie, doar pentru că s-a nimerit un filosof să fie chipeș? Nu reușiți să discerneți între ceea ce îl face pe om filosof și calitățile care s-au nimerit accidental în el? Dacă eu sunt filosof, ar trebui să fiți și voi ologi ca să deveniți filosofi?

    Atunci? Vă întrebați dacă eu consider că aceste facultăți nu au nicio valoare? Departe de mine asta, ar fi ca și cum aș spune că darul vederii nu are nicio valoare. Dar dacă mă întrebați ce anume îl face pe om desăvârșit, vă voi răspunde că nimic altceva decât modul în care se folosește de impresii.

    * formă incompletă de silogism, în care una din premise nu este exprimată, fiind subînțeleasă

VII. Despre premisele variabile, argumentele ipotetice și altele asemenea

By

On 08/06/2020

In Cartea I

    Mulți ignoră că folosința premiselor variabile, a argumentelor ipotetice sau a silogismelor prin care se ajunge la o concluzie în urma întrebărilor, într-un cuvânt al tuturor acestor raționamente, este importantă pentru conduita oamenilor. În orice chestiune ar trebui să ne întrebăm cum un om înțelept descoperă calea sau metoda corectă prin care să se ocupe de chestiunea respectivă. Drept concluzie, fie înțeleptul nu se apleacă asupra disputelor purtate prin întrebări și răspunsuri sau, în cazul în care se angajează în asemenea dispute, nu va avea grijă dacă se avântă în răspunsuri sau întrebări pripit și la intamplare; sau dacă considerăm că niciuna din aceste concluzii nu este corectă, trebuie să admitem că este necesar să studiem cu atenție acest subiect. Care este așadar scopul pentru care studiem aceste raționamente? Să stabilim ce este adevărat, să respingem ce este fals și, în cazurile incerte, să ne abtinem de la a forma o judecată. 

    Este de ajuns să cunoaștem acest lucru?

    “Da.” 

    Atunci este de ajuns pentru cel care se folosește de bani să cunoască motivul pentru care trebuie respinși banii falși?

    “Nu, deoarece trebuie să știi și cum să deosebești între monedele autentice și cele false.”

    Atunci, este adevărat și că într-un argument nu este de ajuns să auzi ce se spune, trebuie să știi și să deosebești ce este adevărat de ceea ce este fals sau incert?

    “Așa este.”

    Dacă este adevărat, atunci care este regula prin care poți demonstra un argument?

    “Să accepți ceea ce decurge dintr-o premisă pe care ai acceptat-o ca adevărată.”

    Este îndeajuns să cunoști acest lucru? Nu este, trebuie să cunoști mecanismul prin care o concluzie decurge din premise, cum câteodată o propoziție decurge din altă propoziție și altădată din mai multe propoziții. Putem spune că este necesar pentru un om să-și antreneze această facultate, puterea de a demonstra argumentele care le propune, de a urmări argumentele altora și de a nu fi înșelat de sofisme. Din acest motiv considerăm că este necesar să studiem aceste forme de argumente deductive.

    Dar ia în considerare acest caz: poți accepta premisele în mod corect, iar concluzia care decurge din ele, deși decurge într-un mod aparent corect, este falsă. Ce este de făcut in acest caz? Trebuie să accept concluzia falsă? Cum aș putea face asta? Trebuie să recunosc că am greșit atunci când am acceptat premisele? 

“Nu poți face nici asta.”

    Pot să spun că o concluzie nu decurge cu necesitate din premise?

    “Nu, nici asta nu este îngăduit.”

    Ce aș putea să fac în această circumstanță? Luați în considerare acest exemplu: să iei bani cu împrumut nu este de ajuns pentru a fi considerat debitor, este de asemenea necesar ca persoana respectivă să fie în continuare datoare și datoria să rămână neplătită, deci pentru a admite o concluzie nu este de ajuns să admiți o premisă în trecut, este necesar să verifici și dacă premisa respectivă este încă valabilă. Într-un cuvânt, dacă rămân în același stadiu precum atunci când le-am admis, suntem obligați să acceptăm concluzia care decurge din premisele pe care le-am acceptat; dacă, pe de altă parte, premisele acceptate inițial s-au schimbat, nu suntem în niciun fel obligați să acceptăm în continuare și concluzia care decurgea din ele. Trebuie să examinăm corect premisele de acest gen, supuse schimbărilor, care se pot modifica chiar în cursul prezentării argumentelor, creând astfel probleme neghiobilor care se lasă înșelați atunci când nu urmăresc cu atenție un argument. Care este motivul pentru o asemenea examinare? Tocmai pentru ca în aceste chestiuni să procedăm corect și să evităm ceea ce este confuz într-un argument.

    La fel trebuie să procedăm și cu ipotezele și argumentele ipotetice. Câteodată este necesar să presupui o ipoteză ca un pas pentru un argument care decurge din aceasta. Trebuie însă să acceptăm orice ipoteză propusă? Și dacă nu putem accepta orice ipoteză, care sunt acelea pe care le putem accepta? Dacă acceptăm o ipoteză, este necesar să o acceptăm și pe viitor sau în unele cazuri o putem abandona? Ar trebui să acceptăm concluziile care decurg din ipoteza acceptată și să le respingem pe cele care sunt în conflict cu ea? “Da.”

    Dar presupune că un om îți spune “Dacă accepți aceasta ipoteză, îți voi demonstra că pot ajunge la o concluzie imposibilă care decurge din ea.”

    Ar trebui oare ca un om prudent să refuze să intre într-o dispută cu persoana respectivă? Tocmai un om prudent este capabil să urmărească un raționament logic, să pună întrebări și astfel să dovedească înșelătoriile și sofismele. Dacă ar accepta acea dispută, s-ar angaja în aceasta pripit sau neatent? Ar mai fi atunci omul care-l socotim noi că este?  Fără instruire și exercițiu, poate să-și mențină consistența argumentelor sale? Să ne demonstreze cineva că acestea pot fi adevărate și toate presupunerile noastre sunt în van, devin absurde și inconsistente cu noțiunea pe care o avem cu privire la ce este un om bun.

    De ce persistăm în lene, indolență si procrastinare? De ce căutăm pretexte pentru a evita să ne desăvârșim cunoștințele de logică?

    “Doar n-o fi la fel de grav ca și cum aș comite un paricid?”

    Sclavule, e vreun părinte aici ca să-l omori? Întrebi ce mare greșeală ai facut? Cea care era posibilă în acest domeniu. Răspunsul tău este același pe care i l-am dat și eu lui Musonius Rufus cand m-a admonestat că nu am reușit să descopăr eroarea într-un anumit silogism: “Presupun, am spus, că n-am dat foc Capitoliului”.

    “Sclavule, mi-a răspuns, este lucrul omis aici Capitoliul?”

    Asta îmi spuneți voi? Că să dai foc Capitoliului sau să-ți ucizi tatăl sunt singurele greșeli care le poți face în viață? Dar să te folosești de impresii fără atenție sau metodă; să nu reușești să înțelegi un argument, o demonstrație sau un sofism; să nu poți urmări într-o dispută ceea ce este sau nu în acord cu premisele pe care le-ai acceptat; în toate acestea nu găsești nimic greșit?

VI. Despre Providență

By

On 01/06/2020

In Cartea I

    În toate lucrurile care sunt sau care se întâmplă în lume, este ușor să aduci laude Providenței, dacă ai aceste calități: capacitatea de a privi lucrurile în ansamblu și o atitudine recunoscătoare. Fără aceste calități, un om nu va reuși să vadă folosința lucrurilor; altul, chiar dacă o cunoaşte, nu va fi recunoscător. Dacă Zeul ar fi creat culorile, dar nu ți-ar fi dat ochi să le vezi, ce folosință ar mai fi avut ele? Nici una. Pe de alta parte, ce folos ar fi avut văzul fără obiectele asupra cărora ne aruncăm privirea? Nici unul. Să presupunem, că ar fi creat toate acestea, dar nu ar fi creat lumina? În acest caz culorile sau văzul nu ar fi fost de niciun folos. Cine este cel care a aranjat toate aceste lucruri compatibile între ele? Cine a potrivit sabia cu teaca și teaca cu sabia? Nimeni? Cu siguranță, însăși structura unor asemenea lucruri compatibile între ele ne îndreaptă către concluzia că acestea sunt opera unui artizan și nu au apărut accidental. Dacă o sabie și o teacă care se potrivesc demonstrează existența unui meșteșugar care le-a creat cu acest scop; atunci obiectele vizibile, văzul și lumina nu demonstrează același lucru? Existența femeii și a bărbatului, dorința fiecăruia dintre ei pentru uniune și puterea de a folosi organele adaptate pentru aceasta – nu demonstrează acestea existența unui Creator? Dar intelectul uman, capacitatea lui de a alege dintre nenumărate impresii, de a adăuga la ele sau de a le combina astfel încât să formeze anumite idei și concluzii? Nu sunt aceste lucruri îndeajuns pentru a stârni un om, pentru a-i aduce aminte că există un Creator? Dacă nu sunt de ajuns, atunci lăsați-i pe cei care cred asta să ne explice cum au apărut din întâmplare toate aceste lucruri minunate.

    Și sunt aceste facultăți specifice doar oamenilor? Multe dintre ele da, mai exact facultățile de care are nevoie o ființă rațională; însă vei găsi și multe altele care le avem în comun cu animalele. Înțeleg acestea esența lucrurilor şi a întâmplărilor? Nu, căci a folosi este un lucru, iar a înțelege este altceva. Pentru animale este de ajuns să se folosească de impresiile care le primesc cu ajutorul simțurilor, însă omul trebuie să le şi înțeleagă. Este îndeajuns pentru animale să se hrănească și să bea, să doarmă și să se împerecheze, și să facă toate acele lucruri care sunt în natura lor. Însă pentru noi, care am primit și facultățile intelectuale, aceste lucruri nu sunt suficiente; căci dacă nu acționăm într-o manieră sistematică şi consistentă cu natura noastră, nu ne vom atinge adevăratul țel. Așa cum natura ființelor este diferită, la fel sunt scopul și țelul acestora. În acele animale a căror constituție este adaptată pentru folosința lucrurilor, aceasta este îndeajuns; dar acela a cărui constituție este adaptată atât pentru folosința cât și pentru înțelegerea lucrurilor, nu-și va atinge adevăratul scop fără exercițiul cuvenit al rațiunii. Așa Zeul a creat fiecare animal, unul pentru a fi hrană, altul pentru a trage în jug, altul pentru a produce lapte și altul pentru o altă asemenea folosință. Pentru asemenea scopuri ce nevoie au ele sa înțeleagă impresiile și să poată deosebi între ele? Dar Zeul l-a creat pe om pentru a fi martor al creației Sale, nu doar pentru a lua cunoștință ci și pentru a o interpreta. Din acest motiv ar fi rușinos pentru om să se mărginească la acele activități specifice animalelor; mai potrivit ar fi să înceapă cu acestea și să sfârșească cu ceea ce natura noastră cere; iar aceasta ne îndeamnă la contemplare și înțelegere, și la un stil de viață în armonie cu natura. Ia seama să nu-ți trăiești viața fără să fii martor al acestor lucruri.

    Însă tu ai grijă să mergi la Olympia pentru a admira opera lui Phidias, și voi toți considerați o nenorocire să mori fără să vezi asemenea opere. Dar nu este nevoie să faci nicio călătorie, căci acolo unde te afli acuma eşti înconjurat de creația Zeului; și tu nu ai nicio dorință să o vezi și să o admiri? Nu vrei să înțelegi cine ești, pentru ce te-ai nascut şi pentru ce ai primit acest dar al vederii? 

    “Înțeleg, dar sunt atâtea lucruri grele și neplăcute în viață.”

    Și nu vei găsi asemenea lucruri şi la Olympia? Nu te bate soarele? Nu ești înghesuit în mulțime? Nu este greu să găsești o baie decentă acolo? Nu te udă când plouă? Nu te deranjează toată larma, toate zgomotele? Cu toate acestea când compari toate aceste neplăceri cu măreția spectacolului alegi să le înduri şi să le accepți. Știind asta, nu realizezi că ai primit virtuți care să te ajute să înduri tot ce întâmplă? Nu ai fost înzestrat cu măreția spiritului, curaj sau răbdare? Știind acestea cum să mă îngrijorez cu privire la ce se poate întâmpla? Ce mă poate tulbura, încurca sau necăji? În loc să mă folosesc de aceste virtuți în scopul pentru care le-am primit, ar trebui să mă plâng și să jelesc toate întâmplările nefericite?

    “Dar îmi curge nasul!”

    “Şi pentru ce ai mâini sclavule? Nu pentru a-ți șterge nasul?”

    “Este oare normal să fie asemenea lucruri precum boala în lume?”

    “Asta-i bună! Nu este mai sănătos să-ți ștergi nasul decât să te plângi că-ți curge în primul rând?”

    Ce crezi că ar fi devenit Hercule dacă nu ar fi fost niciun leu, hidră, cerb, vier sau oameni nedrepți și brutali pe care să-i alunge și să curețe lumea de ei? Ce ar fi făcut, dacă nu era nimic de felul acesta cu care să se lupte? Nu este clar că s-ar fi învelit în pături și ar fi dormit? Nici nu ar mai fi fost vreun Hercule, dacă toata viața și-ar fi petrecut-o în lux și în comoditate; și chiar dacă printr-un miracol ar fi fost același Hercule, ce nevoie ar mai fi fost de el? Și ce folos ar fi fost de brațele sale, de puterea sa, de răbdarea sa sau de noblețea spiritului său; dacă nu ar fi fost asemenea pericole care să-l testeze și să-l antreneze?

    “Dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit el să caute aceste posibilități de a se antrena și să aducă asemenea lei, hidre sau vieri în țara sa?”

    Aceasta ar fi nebunie. Însă cum ei existau deja, acești monștri au avut scopul lor, anume de a ne arăta natura lui Hercule și de a-l antrena.

    La rândul vostru, luați în considerare virtuțile cu care ați fost înzestrați și spuneți așa: “Trimite-mi, tu Zeus, ce încercări consideri necesare; căci am primit aceste înzestrări din partea Ta și puterea să fac față onorabil la orice se poate întâmpla.” În schimb, tu stai tremurând de frica a ceea ce s-ar putea întâmpla sau te plângi şi te lamentezi de cele ce se întâmpla, şi aduci vină zeilor. Căci ce altceva decât hulă poate produce un spirit de origine modestă? Și cu toate acestea, Zeul nu numai că ți-a dat aceste virtuți care să te ajute să suporți orice s-ar intampla fără a fi deprimat sau înfrânt; precum un adevărat tată, El ți-a dat aceste virtuți libere de orice constrângere, în întregime în puterea ta, fără a-şi păstra pentru El capacitatea de a te opri sau împiedica în exercitarea lor. Dar tu, ai primit aceste virtuți libere și în totalitate în puterea ta și nu folosești de ele; nu vezi ce ai primit și nici de la cine. Unii sunt orbi, necunoscând binefăcătorul lor. Alții, prin josnicia lor, caută vina Zeului. Totuși, eu sunt aici să-ți arăt că ai fost înzestrat cu resurse și daruri potrivite pentru un caracter nobil și curajos; arată-mi tu, dacă poți, ce argumente ai pentru a te plânge și pentru a aduce reproșuri.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén