Dintre toate facultățile (cu excepția celei pe care urmează să o menționez), nu vei găsi niciuna capabilă să se contemple pe ea însăşi, şi, în consecință, niciuna capabilă de a se aproba sau dezaproba. Cât de departe posedă gramatica puterea de contemplare? Doar până la a putea forma o judecată legată de modul în care cuvintele sunt scrise sau vorbite. Dar arta muzicii? Doar până la a putea judeca linia melodică. Poate vreuna dintre ele să se contemple pe ea însăşi? În niciun caz. Atunci când trebuie să scrii ceva prietenului tău, gramatica îți va spune ce cuvinte să folosești și în ce ordine să le scrii; dar ce să scrii şi ce să nu scrii, gramatica nu-ți poate spune. La fel și muzica cu sunetele muzicale; dar dacă ar trebui în momentul actual să cânți din voce sau la lăută, sau să nu cânți deloc, asta muzica nu-ți poate spune. Atunci, ce facultate îți poate răspunde la aceste întrebări? Cea care se contemplă atât pe ea însăși cât și toate celelalte lucruri. Și cum se numește această facultate? Rațiunea, ea singură se poate examina pe ea însăși, ce este, ce putere și ce talent posedă, doar ea poate cerceta celelalte facultăți. Ce altceva îți poate spune că aurul este frumos? Căci aurul nu-ți poate spune. Evident, doar facultatea capabilă de a judeca impresiile îți poate spune asta. Ce altceva poate judeca celelalte facultăți, precum gramatica sau muzica, arătându-ți când și cum anume să le folosești? Este doar rațiunea și nimic altceva.
Așa cum se cade, zeii au lăsat în mâinile noastre acel ceva ce este mai bun decat toate și stăpân al tuturor celorlalte lucruri, puterea de a judeca în mod corect impresiile. Însă toate celelalte nu le-au lăsat în mâinile noastre. Oare nu au vrut să ni le lase și pe celelalte în puterea noastră? După mine, eu cred că dacă ar fi putut, ne-ar fi lăsat și alte lucruri în puterea noastră, însă în mod sigur nu au putut. Trăind pe acest pământ, legați fiind de trupul acesta și de cei din jurul nostru, cum ar fi fost posibil să avem și celelalte în puterea noastră fără a fi stânjeniți în aceasta de cele externe nouă?
Dar ce spune Zeus? “Epictet, dacă ar fi fost posibil, ți-aș fi lăsat și bietul tău trup și măruntele tale proprietăți libere și lipsite de piedici. Însă nu uita niciodată asta – acest corp nu este al tău, este doar lut însuflețit. Şi cum nu am putut să ți-l las liber și lipsit de piedici, ți-am lăsat în schimb un mic fragment de divinitate, facultatea de a căuta sau de a evita un lucru, cea în puterea căreia se află dorința și aversiunea, într-un cuvânt, facultatea de a judeca în mod corect impresiile. Dacă vei fi atent cu aceasta și o vei considera singurul tău lucru de preț, niciodată nu vei fi stânjenit, nu vei întâlni piedici, nu te vei plânge, nu vei învinui și nu vei linguși pe nimeni.”
Îți par toate astea lucruri mărunte? Sper că nu. Fii mulțumit cu ele și mulțumește zeilor.
Însă, după cum stau lucrurile, deşi este în puterea noastră să fim atenți la un lucru și să ne dedicam acestuia, noi preferăm să fim atenți la multe alte lucruri și să fim legați de acestea – de trup sau proprietăți, de frate, copil, prieten sau sclav. De vreme ce suntem legați de toate aceste lucruri, suntem supuși constrângerilor și suntem tulburați de ele. Astfel când vremea este potrivnică pentru a ieși în larg, stăm, ne frământăm și ne întrebăm în ce direcție bate vântul. Vântul bate către nord. Ce treabă avem noi cu asta? “Dar cand va bate într-o direcție propice?” Când va dori el, omule, sau când va vrea Aeolus; deoarece Zeul l-a lăsat pe Aeolus stăpân peste vânturi, nu pe tine. În cazul ăsta ce pot face? În cazul ăsta trebuie să ne folosim cât mai bine de lucrurile care depind de noi, iar de celelalte după cum este natura lor. La ce mă refer prin natura lor? După cum este voința divină.
“Și dacă urmează să-mi pierd capul? Trebuie să fiu eu singurul?” Dar ce-ai vrea omule, dacă și-ar pierde toți capul, te-ar consola cu ceva? Nu-ți vei întinde singur grumazul, precum a făcut Lateranus la Roma când Nero a ordonat să fie decapitat? Căci el și-a întins grumazul și a primit prima lovitură, însă cum aceasta a fost firavă, a tresărit și s-a retras pe moment, dar l-a întins înapoi. Și înainte de asta, când a fost vizitat de Epaphroditus, libertul lui Nero, iar acesta a început să-l interogheze cu privire la ofensa adusă, Lateranus a spus “Dacă aleg sa spun ceva, îi voi spune direct stăpânului tău.”
Ce-ar trebui un om sa aibă la îndemână în aceste situații? Ce altceva decât aceasta: “Ce este treaba mea și ce nu este treaba mea? Ce depinde de mine și ce nu depinde de mine”?
Trebuie să mor. Trebuie oare să mor lamentându-mă? Trebuie să fiu înlănțuit. Oare trebuie să mă și plâng de asta? Voi fi exilat. Mă poate opri cineva să merg în exil cu zâmbetul pe față, mulțumit și cu bunǎ dispoziție?
“Spune-mi secretul tău?” Asta nu o s-o fac, deoarece asta este în puterea mea. “Dar te voi pune în lanțuri.” Omule, ce spui acolo? Eu, în lanțuri? Poți să-mi pui piciorul în lanțuri, dar voința nici măcar Zeus nu poate să mi-o inlantuie. “Te voi arunca în închisoare!” Bietul meu trup, vrei să spui. “Voi pune să ți se taie capul!” Și? Când am pretins eu că sunt singurul om din lume care nu poate fi descăpățânat?
Acestea sunt lucrurile la care filosofii ar trebui sǎ se gândească, pe care ar trebui să le scrie în lecțiile lor zilnice, în care ar trebui să se instruiască singuri.
Thrasea obișnuia să spună “Aş prefera să fiu ucis astăzi decât să fiu exilat mâine.” Ce i-a spus atunci Rufus? “Dacă ai alege moartea pentru că este nenorocirea mai mare, cât de mare este atunci nebunia ta? Însă dacă o alegi ca fiind nenorocirea mai mică, cine ți-a dat această alegere? Oare nu ar trebui să înveți cum să fii mulțumit cu ceea ce ți-a fost dat ție?”
În același spirit, Agrippinus obișnuia să spună “Nu o să fiu un obstacol pentru mine.” Când a primit vești că urmează să fie judecat în Senat a răspuns: “Să sperăm că va ieși bine, însă este a cincea oră din zi” – aceea era ora la care își făcea exercițiile fizice urmate de o baie rece – “să ne apucăm deci de exerciții”. Tocmai cand terminase cu acestea, au venit și i-au dat vestea “Ai fost condamnat!”. “La exil sau la moarte?”, întreabă el. “Exil.” “Și proprietățile mele?” “Nu-ți vor fi confiscate.” “În cazul acesta, să mergem la Aricia și să luăm cina.”
Asta înseamnă să fii instruit în ceea ce un om ar trebui să studieze; despre cum poți să-ți păstrezi voința de a obține și de a evita liberă de orice impediment, liberă de tot ceea ce un om ar trebui să evite. Trebuie să mor? Dacă acuma, atunci sunt gata să mor. Dacă mai încolo, atunci acum voi cina deoarece este ora cinei; apoi cand va veni vremea o să mor. Cum? Precum un om care înapoiază ceva ce nu-i aparține.